http://www.anpm.ro 

Home Anunturi Contact  

 
bullet

Schimbari climatice

 

bullet

Noutati legislative

 

bullet

Schimbari climatice - implementarea directivei 2003/87/CE

 

bullet

Agenti economici sub incidenta Directivei 2003/87/CE

 

C A L I T A T E A   AERULUI

S I   S C H I M B A R I   C L I M A T I C E

 

 

Schimbarile climatice reprezinta una dintre provocarile majore ale secolului nostru - un domeniu complex in care trebuie sa ne imbunatatim cunoasterea si intelegerea, pentru a lua masuri imediate si corecte in vederea abordarii eficiente, din punct de vedere al costurilor, a provocarilor din domeniul schimbarilor climatice, respectand principiul precautiei.

 

Schimbarile climatice ne afecteaza pe toti atat la nivel global, cat si la nivel national. In ultimii ani, am observat cu totii o crestere a fenomenelor climatice extreme cum sunt: seceta, inundatiile, tornadele, eroziunea crescuta a tarmului Marii Negre.

 

Romania a semnat in 1992, la Summitul de la Rio, Conventia-cadru a Natiunilor Unite asupra Schimbarilor Climatice (UNFCCC), ratificata prin Legea nr. 24/1994. Obiectivul principal al acestei conventii este de a stabiliza concentratiile gazelor cu efect de sera in atmosfera la un nivel care sa impiedice perturbarea antropica periculoasa a sistemului climatic.

 

In 1997, la Kyoto, la cea de-a treia Conferinta a Partilor la Conventia-cadru, a fost semnat un protocol la UNFCCC, Protocolul de la Kyoto, in vederea stabilirii unor masuri, tinte si perioade clare de reducere a emisiilor de gaze cu efect de sera, Romania fiind  prima tara, cuprinsa in Anexa I a Conventiei, care a ratificat Protocolul de la Kyoto prin Legea nr. 3/2001, obligandu-se astfel la o reducere de 8% in perioada 2008 - 2012, fata de anul de baza (1989), in vederea armonizarii cu masurile Uniunii Europene, de reducere cu acelasi procent.

 

Prin H.G. nr. 1275/1996 s-a infiintat Comisia Nationala pentru Schimbari Climatice, organism interministerial fara structura juridica si cu rol consultativ, a carui activitate este coordonata de MMDD. MMDD a trimis Secretariatului Conventiei primele doua Comunicari Nationale in 1995 si in 1998, iar cea de-a treia comunicare nationala a fost trimisa in 2006, realizata in colaborare cu ANPM.

 

In anul 2002, MMDD a transmis pentru prima data Secretariatului Conventiei in formatul solicitat, inventarul national al emisiilor de gaze cu efect de sera, conform obligatiilor asumate, incluzand  inventarele nationale din perioada 1992 - 2000, calculate pe baza metodologiei IPCC revizuite.  In anul 2003, Romania a transmis inventarul emisiilor de gaze cu efect de sera pentru anul 2001, dand astfel posibilitatea acceptarii cererii Romaniei privind realizarea unei revizuiri a inventarului, ce a avut loc la sfarsitul lunii septembrie 2003, de catre o echipa de experti nominalizati de Partile la Conventie. In luna mai 2004, Romania a transmis inventarul recalculat conform observatiilor din revizuire.  In anul  2005, Romania a transmis din nou la Secretariatul Conventiei, inventarul national al emisiilor de gaze cu efect de sera utilizand si noul format de raportare CRF Reporter (Romania este una dintre cele 4 tari la nivel mondial care utilizeaza acest format de raportare din anul 2005).

 

In prezent, pe baza celor doua documente internationale (UNFCCC, Protocolul de la Kyoto) Romania dezvolta   proiecte de tip "Implementare in comun",  Romania acorda o prioritate deosebita atingerii tintelor Protocolului de la Kyoto, iar cea mai mare parte a proiectelor aflate in curs de realizare prin mecanismul de Joint Implementation se axeaza pe maximizarea eficientei energetice si totodata pe reducerea emisiilor de gaze cu efect de sera, avand, in acelasi timp, si un important impact social.

 

In perioada ianuarie-mai 2005 a fost elaborata Strategia Nationala a Romaniei privind Schimbarile Climatice (SNSC), care defineste politicile Romaniei privind respectarea obligatiilor internationale prevazute de Conventia-cadru a Natiunilor Unite asupra Schimbarilor Climatice (UNFCCC) si de Protocolul de la Kyoto precum si prioritatile nationale ale Romaniei in domeniul schimbarilor climatice.

 

Implementarea Directivei 2003/87/CE privind stabilirea unei scheme de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de sera, parte a Strategiei Nationale privind Schimbarile Climatice va permite agentilor economici din sectoarele ce intra sub incidenta Directivei sa participe la bursa de comercializare a emisiilor de GES. Un alt avantaj al Directivei 2003/87/CE este acela ca, pentru prima data, multi agenti economici din Romania vor privi aspectele legate de schimbarile climatice din perspectiva economica, si vor trebui sa se adapteze cerintelor din acest domeniu.

 

APM Alba - Str.Lalelelor nr.7B, cod 510217 , Alba-Iulia - Romania, tel/fax: +4 0258 813290 - officeab@apm-alba.ro